Top 10 cele mai frumoase lacuri din lume

ianuarie 17th, 2013 Agentia Viotop Travel Curiozitati...din turism, Destinatii turistice, Diverse...din turism


Lacurile sunt cele mai frumoase daruri ale naturii. Sunt inconjurate de peisaje incredibile si ne ajuta sa ne relaxam mintea si sufletul. Frumusetea lor nu poate fi descrisa, fiecare loc este unic, ofera o poveste si transmite sentimente diferite. Fotografiile sunt o modalitate perfecta de a descoperi aceste comori ale naturii. Iata un top cu 10 dintre cele mai frumoase lacuri din lume:

1. Lacul Nyasa sau Malawi

Lacul Nyasa este situat la granita dintre Malawi, Tanzania si Mozambic si reprezinta o faimoasa creatie a naturii, ce s-a format de cel putin 40.000 de ani prin divizarea placii tectonice africane. Aici traiesc 1000 de specii de pesti frumosi si exotici. Din pacate, numarul lor este in scadere din cauza pescuitului excesiv. Lacul Malawi reprezinta o importanta sursa de hrana pentru toate comunitatile care inconjoara aceste 365 de mile de apa.

2. Lacul Peyto

Aceasta bijuterie poate fi gasita in Alberta, Canada, in Parcul National Banff. Este o locatie linistita, inconjurata de Muntii Stancosi cu paduri dense care sporesc frumusetea peisajului. In fiecare vara, Lacul Peyto este alimentat cu apa prin topirea ghetarilor. Resturile fine de roca ce cad de pe versanti si ajung in apa ii confera acesteia o culoare turcoaz uimitoare, atunci cand o vezi cu proprii ochi. Daca doriti sa admirati cea mai frumoasa priveliste asupra peisajului alpin si a lacului trebuie sa urcati pe Varful Bow. Luati cu voi un aparat de fotografiat – cu siguranta veti avea nevoie de el!

3. Lacul Crater

Numele acestui lac nu putea fi mai potrivit, deoarece este intr-adevar situat pe un vulcan in Muntii Cascadelor, Muntele Mazama. Cu mii de ani in urma cand vulcanul a erupt, partea de sus a explodat lasand in urma un crater imens. Este cel mai adanc lac din Statele Unite ale Americii cu o adancime estimata de 655 metri. Apa albastra impreuna cu peisajul din jur vesnic verde creeaza o opera de arta naturala apreciata de numerosi turisti in fiecare an.

4. Lacul Como

Acesta este un lac glaciar in Lombardia, Italia. Fiind unul dintre cele mai renumite din lume, Lacul Como a fost un refugiu popular pentru clasele bogate de la Roma. Astazi, multi oameni celebri din intreaga lume detin vile proprii in jurul lacului Como, care este considerat unul dintre cele mai frumoase lacuri din Italia. De asemenea, acesta reprezinta o destinatie turistica populara pentru oamenii din intreaga lume datorita vremii placute, a peisajelor frumoase si a faunei diverse.

5. Lacul Taal

Lacul Taal din Filipine este considerat nu numai unul dintre cele mai frumoase lacuri din lume, dar si unul dintre cele mai periculoase. Asta datorita unui mic vulcan situat pe un ostrov in centrul lacului. Denumit Vulcanul Taal, aceasta mica minune a naturii reprezinta unul dintre cei mai activi vulcani din lume. Lacul este de origine vulcanica si s-a format in urma unei eruptii masive ce a avut loc in aceasta zona. Astazi, locul este atent supravegheat si toate calatoriile turistice sunt descurajate pentru ca acest vulcan mic si foarte furios poate erupe in orice moment.

6. Lacul Atitlan

Atitlan este un lac vulcanic foarte frumos din Muntii Guatemalei. Adancimea acestuia (600 m), localizarea sa intre trei vulcani si peisajele deosebite sunt remarcabile. Lacul este inconjurat de sate mici mayase, in care traditiile si obiceiurile acestui popor stravechi sunt inca pastrate. O calatorie la Lacul Atitlan va va satisface cu siguranta setea de cultura, frumusete si distractie.

7. Lacul Garda

Garda este cel mai mare lac din Italia si o destinatie preferata de foarte multi turisti. Vizitatorii se pot bucura de izvoare termale in partea de sud a lacului, de sate pitoresti de-a lungul coastelor si de Muntii Dolomiti in partea de nord. Pentru o panorama extraordinara urcati cu telecabina pe Mount Blanco. Veti descoperi si mici insulite raspandite pe lac ce ofera un peisaj incantator si unic.

8. Lacul Annecy

Inconjurat de Alpii Francezi, Lacul Annecy este nu numai unul dintre cele mai frumoase din lume, dar si unul dintre cele mai curate, datorita reglementarilor severe. Pe timpul verii pare ca intregul Paris s-a mutat aici. Lacul este cunoscut pentru atractiile turistice pe care le ofera si pentru peisajele minunate. Annecy a fost subiectul multor picturi, fotografii, descrieri literare si povesti contemporane. Aceasta minune a naturii este de neuitat.

9. Lacurile Plitvice

Lacurile Plitvice fac parte din cel mai vechi parc national din sud-estul Europei. Reprezinta, de asemenea, unul dintre primele locuri adaugate in Patrimoniul Mondial UNESCO. Parcul National Plitvice este renumit pentru lacurile minunate aranjate in cascade. Cele 16 lacuri sunt formate de-a lungul numeroaselor rauri mici. Fragilitatea acestui loc unic a fost motivul pentru reglementarile stricte ce se aplica in zona. O alta caracteristica uimitoare a lacurilor este culoarea proprie a fiecaruia ce poate varia de la albastru deschis la verde si gri.

10. Lacul Matheson

In Noua Zeelanda se afla un lac atat de limpede precum o oglinda. Acesta este Lacul Matheson cunoscut, de asemenea, si sub numele de „Lacul Oglinda”. Este renumit pentru reflectiile sale cu peisajele din jur, mai ales apartinand Muntilor Cook si Tasman. Este una dintre cele mai frumoase imagini pe care le-ati putea vedea vreodata. Zonele salbatice inconjuratoare, vegetatia si copacii foarte inalti „rimu” va vor oferi una dintre cele mai frumoase plimbari din viata dvs.

Sursa
http://www.infoturism.ro/atractii-turistice/top-10-cele-mai-frumoase-lacuri-din-lume/
Articol tradus si adaptat de Georgiana Baicoianu

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

*